Ce putem spune despre viitorul tău?
Cine se poate gândi la viitor fără să se gândească în acelaşi timp dacă există viaţă după moarte? Omul nu poate scăpa de gândurile referitoare la starea sa după moarte, dar este înclinat să scoată aceste gânduri din mintea sa. Îl preocupă lucrurile acestei lumi, punând gândurile referitoare la moarte, Cer sau iad într-un viitor îndepărtat (Matei 24:48; Eclesiastul 8:11). Realitatea este totuşi că omul trebuie să aleagă. A nu alege nicicum înseamnă a fi pierdut pentru veşnicie.
Există doar două destine
Gloria Cerului sau pedeapsa veşnică rezervată făcătorilor de rele, aşa cum îi descrie Biblia, ne conving de faptul că trebuie să alegem Cerul ca destin veşnic. Trebuie să alegem dacă vrem să experimentăm răsplata Cerului. Este sigur că în Cer nu va intra nici un păcat. Pentru cei ce nu găsesc iertarea păcatelor lor va fi o pedeapsă veşnică în iad. „Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei drepţi în viaţa veşnică” (Matei 25:46 şi vezi Matei 7:21-23).
Cerul — căminul tuturor celor mântuiţi
Pentru cei mântuiţi, spălaţi în sângele lui Cristos, Cerul este un loc deosebit (Apocalipsa 7:13-14). Este căminul, înseamnă acasă. Setea după Cer a celor mântuiţi este ca setea psalmistului în Psalmul 63:1. Sufletul său tânjea după Dumnezeu într-un pământ uscat, fără apă. Pentru mintea omenească, Cerul pare un loc îndepărtat. Pentru persoana născută din nou, din Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, Cerul este mult mai apropiat şi real. Când Duhul lui Dumnezeu locuieşte în inima şi în viaţa copilului Său, acesta poate gusta dinainte ceva din plăcerea viitorului cămin.
Virtuţile exemplificate de Cristos, cum ar fi: dreptatea, smerenia, puritatea, dragostea, sunt pietre scumpe în Împărăţia Cerului. Pentru copilul lui Dumnezeu acestea sunt foarte preţioase. Când Dumnezeu binecuvântează viaţa credinciosului cu dragoste cerească, acesta va fi atent să fie cinstit şi smerit. În viaţa sa, el umblă de pe acum pe străzile aurite ale virtuţii. Inima sa însetează după plinătatea şi puritatea acestor virtuţi creştine în casa cerească (2 Corinteni 5:1).
Cerul — un loc al luminii
Pe acest pământ, viaţa are multe umbre. Întâlnim adesea lucruri pe care nu le înţelegem. Încercăm să le privim în viitor, dar ne este cu neputinţă. Chiar dacă omul posedă multe cunoştinţe, sunt încă multe lucruri pe care nu le cunoaşte. În viaţa noastră, experimentăm adesea dezamăgiri. Acestea pot fi descrise ca fiind întuneric.
Cerul are numai lumină. Acolo locuieşte Dumnezeu. „Dumnezeu este lumină şi în El nu este întuneric” (1 Ioan 1:5). În lumina Sa este înţelegere deplină. Cunoştinţa va fi completă. Tot trecutul şi toate evenimentele vor fi cu totul clare. Cei mântuiţi iubesc lumina. Când faptele oamenilor sunt rele, ei iubesc întunericul (Ioan 3:19-21). În această lumină, va fi părtăşie deplină între Tatăl şi toţi cei care vor fi cu El.
Cerul este descris ca „moştenirea sfinţilor în lumină” (Coloseni 1:12). Atributele luminii prezentate în Scriptură sunt: cunoştinţa, sfinţenia, bucuria. Această lumină este neîntreruptă, veşnică! „Acolo nu va fi noapte” (Apocalipsa 21:25).
Cerul — un loc fără ameninţare sau păcat
„Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în urâciune şi în minciună, ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului” (Apocalipsa 21:27). Descurajarea, dezamăgirea, ispita, păcatul, fac parte din viaţa pământească. Nu vor intra niciodată în acea ţară minunată.
În Apocalipsa 21:4 citim: „El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai exista. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut”. Pentru creştin, Cerul este locul odihnei depline, terminarea călătoriei. El ştie că aşa cum Dumnezeu i-a şters multe lacrimi încă aici pe pământ, în Cer întristarea va fi îndepărtată cu totul.
Starea de nemurire a celor mântuiţi
Aici, pe pământ, relaţiile noastre cu oamenii sunt importante. Bucuriile lor sunt şi ale noastre, la fel cum durerile lor sunt şi ale noastre. Legăturile familiale sunt foarte importante şi de aceea despărţirile devin dureroase. Aceasta face parte din starea noastră de muritori.
Când Domnul Isus Se va întoarce pentru judecată, fiecare va fi transformat. Morţii vor învia, iar ce a fost muritor se va îmbrăca în nemurire. Trupul corupt, supus morţii, va deveni ca trupul Său glorios. „El va schimba trupul stării noastre smerite, şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are, de a-Şi supune toate lucrurile” (Filipeni 3:21).
În această stare, relaţiile de familie nu vor mai avea aceeaşi semnificaţie pentru noi. Isus ne-a învăţat că acolo nu vor mai fi relaţii de căsătorie (Matei 22:30). Bucuriile acestei vieţi vor păli pe lângă bucuria pe care o vom experimenta în prezenţa Domnului Dumnezeului nostru. Nimic nu va stingheri legătura dintre cei mântuiţi şi Mielul lui Dumnezeu.
Sfinţii vor privi în continuu la lucruri pe care o fiinţă muritoare nu le-a văzut niciodată; ei vor asculta lucruri pe care urechea omului nu le-a auzit niciodată şi ei vor cunoaşte lucruri la care inima nu s-a gândit niciodată.
Isus şi ai Săi vor fi glorificaţi
Vine ziua când Domnul Isus le va apărea tuturor locuitorilor acestui pământ. Fiecare va sta în Faţa Sa pentru a fi judecat (Matei 25:31-34). Adevăraţii urmaşi ai lui Cristos, chiar dacă aici pe pământ au fost dispreţuiţi, vor fi luaţi în slavă (în Cer). Acolo, ei vor putea să-L laude şi să-L slăvească pe Dumnezeu la nesfârşit. Acolo, trupul lor muritor va fi înlocuit cu cel nemuritor. „Când trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care zice: «Moartea a fost înghiţită de biruinţă»” (1 Corinteni 15:54; vezi şi 2 Corinteni 5:1).
În viaţa aceasta, sfinţii au trecut prin multe încercări, ispite, dificultăţi. Prin har, cei care au crezut în Izbăvitorul şi au rămas neclintiţi până la capăt, vor fi luaţi în Cer. Oamenii din toate ţările, de toate limbile şi de toate vârstele care au păstrat credinţa, se vor afla acolo. Această mulţime pe care nimeni nu o poate număra, căreia i-au fost iertate păcatele şi s-a sfinţit în sângele lui Isus Cristos, va locui în Cerul (Apocalipsa 7:9-14).
Sufletele răscumpărate în această viaţă vor fi glorificate în Cer. Ce experienţă minunată va fi nunta Bisericii Sale cu Mielul lui Dumnezeu! Va fi o glorie incomparabilă (Apocalipsa 19:7-9).
Cerul — un loc ce depăşeşte înţelegerea omenească
„Acum vedem ca într-o oglindă în chip întunecos, dar atunci vom vedea faţă în faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte deplin, cum am fost cunoscut şi eu pe deplin” (1 Corinteni 13:12).
Gloria şi splendoarea Cerului nu pot fi înţelese şi descrise pe deplin. Mintea noastră poate înţelege doar lucrurile pe care le vedem şi le simţim. Deşi înţelegem că Cerul este locul unde sufletul locuieşte cu Dumnezeu, El a ales să nu ne dezvăluie toate aspectele acestui loc veşnic.
În Scripturi, avem doar câte ceva scris despre Cer. Primul martir creştin, Ştefan, când a fost lovit cu pietre pentru credinţa sa, „şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu, şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu” (Fapte 7:55). Lui Ştefan, fiind plin de Duhul Sfânt, i s-a dat să vadă puţin din viitorul său cămin.
Chiar dacă multe lucruri referitoare la Cer nu pot fi explicate, ştim îndeajuns ca să dorim să locuim o veşnicie în cetatea pe care a pregătit-o Dumnezeu. Evrei 11:10 ne spune despre Avram că el a privit cu credinţă spre „cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu”. (Citeşte şi Evrei 11:13-16).
Vom fi noi acolo?
Unde vom merge când ni se va termina viaţa? Vom merge în Cer? Duhul lui Dumnezeu bate în mod blând la uşa inimii, reamintindu-ne să ne pregătim pentru veşnicie.
Trebuie să recunoaştem nevoia noastră pentru Dumnezeu. Prin căderea în păcat, omul a pierdut bunăvoinţa lui Dumnezeu. Prin pocăinţă, prin obţinerea iertării păcatelor în sângele lui Isus Cristos, acea legătură poate fi refăcută. Atunci Dumnezeu ne acceptă ca fiind drepţi şi ne iartă. Devenim copii ai lui Dumnezeu prin puterea Cuvântului Său şi a Duhului Sfânt (Ioan 3:5; 1:12). Pacea pe care o experimentăm atunci e doar o mică parte a odihnei depline ce va fi a noastră în veşnicie. Fiecare suflet poate avea în inimă certitudinea că în Cer i-a fost pregătit un loc (Ioan 14:2-3).